Daci + romani = ROMÂNI?

Mai intai de toate vreau sa-mi cer scuze pentru cele cateva saptamani de absenta, insa timpul acesta nu a fost irosit din doua motive: 1) am fost plecat in concediu; 2) intamplarile traite in acesta perioada m-au inspirat sa scriu acest articol!

Timp de o saptamana m-am aflat in tabara Costesti de langa cetatea dacica omonima, jud. Hunedoara. Era un loc unde imi doream sa ajung demult si ca profesor de istorie aveam chiar o obligatie in acest sens. Copiii s-au simtit bine, au aflat lucruri noi despre civilizatiile geto-daca, romana si cea medievala romaneasca (Am vizitat cetatile dacice, Ulpia Traiana Sarmizegetusa, Cetatea Deva, Castelul de la Hunedoara, biserica de la Densus, etc).

Multe locuri pe care le-am vazut m-au dus cu gandul la acei oameni care le-au construit si populat, la modul in care ei traiau, munceau, isi cresteau copiii si isi aparau tara.

Dupa scurte momente de contemplatie, reveneam rapid la imaginile ce mi se infatisau ochilor: ruine peste care pasteau vacile, sau paduri de urzici si ciulini (cazul cetatii Deva), indicatoare ruginite, drumuri proaste, lipsa ghidajelor, a souvenir-urilor (cu exceptia tricourilor cu Hannah Montana, a sabiilor Jedi si a canilor cu Dracula), a mancarurilor traditionale, etc. La cetatile dacice cuprinse in Patrimoniul UNESCO statul nu castiga nimic pentru ca nu se percepe taxa de vizitare. Nu se fac restaurari, sapaturi, nu exista un muzeu, nimic!

Daca eu sau altul spune ceva rau despre români sunt/e acuzat imediat de lipsa de patriotism. Ne place sa ne laudam cu trecutul nostru eroic dar nu facem nimic sa-l conservam sau valorificam.

Un procent important din populatia Hunedoarei confunda Sarmizegetusa Regia cu Ulpia Traiana. Pentru cei mai multi insa cele doua nu sunt decat un brat de pietroaie!

In toata aceasta mizerie si nesimtire am dat peste o raza de lumina! Un grup de tineri arheologi din Cluj membrii ai Asociatiei Terra Dacica Aeterna care se lupta sa recreeze modul de viata dacic si roman, stilul de lupta, concep costume, fac arheologie experimentala, etc. Ei le-au predat copiilor nostrii din tabara mai multa istorie decat puteau invata intr-un an de zile la scoala.

Astfel de oameni te fac sa te simti viu, util, sa ai perceptia ca se mai poate schimba ceva si ca poti fi si tu nu doar martor ci si parte activa a unei revolutii culturale viitoare.

Analizand modul de viata al stramosilor nostri pe care i-am studiat, ma intreb daca noi cei de azi ne putem considera urmasii lor! Ce putem avea in comun cu acei oameni harnici si bravi, noi care fugim astazi la primul bobarnac mai serios dat de "puternicii zilei". Discutam cu un prieten despre modul in care luptatorii anticomunisti, gen Mihalache, au suferit in inchisori, dar nu si-au deconspirat prietenii si colaboratorii, iar noi cei de azi, "epigonii", refuzam sa ne aparam drepturile printr-o greva de teama unor ipotetice repercusiuni! Pai daca nu ne mai gasim prea multe puncte comune cu cei de-acum 50-60 de ani, cum putem spera ca mai avem vreo legatura cu cei de-acum 2000 de ani?

Sau poate ca saracul Roller, indelung blamat de latinisti si dacomani, a avut dreptate! Elementul slav a fost preponderent in etnogeneza romaneasca!

As putea spune ca singurele lucru daco-romane pe care le mai avem sunt spatiul in care traim si limba pe care o vorbim (si nu aceea utilizata in a ne pune bine cu puterea). In rest ne putem considera urmasii oricaror barbari (si as sugera sa ne indreptam asupra celor de mai trista amintire, le semanam mai mult): gepizi, avari, cumani, pegenegi sau tatari!

Iar urmasi ai Dacilor si Romanilor cred ca avem dreptul de a ne crede abia atunci cand le vom cultiva memoria si le vom cinsti numele!

Piesa de rezistenta - Azi, MADALINA MANOLE - Sa nu ma minti

Madalina Manole - Sa nu ma minti

Cantecul meu poarta-n el o rugaminte
Cand o auzi dragul meu sa iei aminte
Poate tu razi de ea, fa cum vrei
Dar te rog sa-ntelegi taina ei
Glasul meu insotind
Gand cu gand, pas cu pas, anii mei
Nu crede, nu, ca e doar o simpla toana
Nu-i un rasfat trecator de fetiscana
E un adanc simtamant omenesc
Ne-ncetat si deplin il traiesc
Si cu flacara lui care-mi arde in piept nu glumesc

Ref
Sa nu ma minti niciodata orice ar fii
Sa nu-mi alungi bucuria de a iubi
Atat iti cer, atat
Tu poti gresi oricat
Dar adevarul inimii nu il umbri
Sa nu ma minti niciodata, nu uita
Nu as ierta o minciuna, n-as putea
Regretele tarzii zadarnice ar fii
Iubirea noastra ar muri si eu n-as vrea

Tu dragul meu esti altfel decat oricine
Si te iubesc fiindca esti cinstit cu mine
Cand in ochii tai mari eu privesc
Gandul tau neascuns il citesc
Si inca-odata iti spun cu tandrete in glas si firesc

Ref
Sa nu ma minti niciodata, nu uita
Nu as ierta o minciuna, n-as putea
Regretele tarzii zadarnice ar fii
Iubirea noastra ar muri si eu n-as vrea
Sa nu ma minti niciodata orice ar fii
Sa nu-mi alungi bucuria de a iubi
Atat iti cer, atat
Tu poti gresi oricat
Dar adevarul inimii nu il umbrï

Memento mori

Astazi a murit Madalina Manole. A ales sa-si puna capat zilelor ca si Bogdan al nostru, dar presupun ca din cu totul alte motive! Zilele trecute un baiat de 18 de ani de o conditie sociala deosebit de modesta a murit de epuizare prin munca. A facut infarct! Lasand la o parte tragismul celor trei morti, am putea spune ca altfel, nu au prea multe in comun. Si totusi o legatura exista! La fiecare dintre cele trei persoane defuncte cei de pe margine (by-stand-erii) deplang moartea cruda a repausatilor, lipsa de afectiune, de aplecare mai atenta a societatii asupra lor si poate, mai mult decat atat "subtirimea" alaiului funerar. Aceasta grija si atentie postuma fata de cineva care si-a dus existenta in mizerie, suferinta, anonimat mi se pare de o ipocrizie fara margini! Eu am numit-o TEORIA PRIVEGHIULUI!

Pentru cine nu cunoaste termenul Priveghiul este acea "adunare" care se constituie in jurul mortului in timpul care i-a mai ramas pana la inmormantare. Pe la tara, acesti priveghetori sunt aproape profesionisti! Cum aud clopotul batand se infiinteaza la poarta raposatului cu doua flori smulse in pripa de pe marginea santului si se ofera a da "o mana de ajutor" si un sfat "de expert" familiei indurerate. Acestia saracii accepta, nemaivazandu-si capul de treburi si de durere. Scopul "voluntarilor" nu este acela de a face bine ci se a primi o tuica, o cafea, un loc la toarta cosului, la tava cu coliva, ceva de pomana, etc. De dragul acestor beneficii, il caineaza pe mort, pe familia lui, storc lacrimi de crocodil si nu se despart de sicriu decat pentru a merge in fundul curtii!

In tot acest circ exista momente de-un penibil fara margini. Expertii se apuca sa cotrobaie prin sicriu, sa caute mortul pe dedesupt sa vada cat de bine e imbracat sau de ce esenta e lemnul de cruce! Dureros este ca aceasta "grija" vine atunci cand omul e mort, cand nu mai simte nimic! Pe niciunul dintre acesti inlacrimati nu i-a interesat catusi de putin cum si-a dus amaratul ala viata, cat frig a indurat ca era prost imbracat sau cat a rabdat de foame. Insa acum toti condamna dezinteresul familiei care nu i-a dat mortului izmene pe el sau n-a facut pomana gustoasa si a oferit tuica pe sponci! Cat apare cate un membru al familiei, critica se schimba in compasiune. Plang cot la cot cu ala si empatia e maxima. Dupa ce raman din nou "intre ei, "privighetorii" reiau show-ul. Se spun bancuri, se rade in hohote, se bea pana la refuz si toate astea sub motivatia ca " asa i-ar fi placut mortului sa ne vada!" sau "hai sa mai bem un pahar, ca si lu' nea Costica ii placea!". Grotescul se repeta la fiecare priveghi la care acesti "bravi" romani participa. In cazurile celebre gen Madalina Manole acum sau Michael Jackson anul trecut, diferenta nu e mare! Lumea intreaga devine fanul vedetei moarte si ii condamna pe "nenorocitii aia" (dar nu stim care sunt ca toti condamna) ca nu l-au apreciat suficient cat a fost viu si ca i-au terfelit numele prin "publicatii de 2 lui (euro sau dolari, dupa caz). Toti se inghesuie sa-i cumpere albumele, sa-i asculte muzica, sa-i deplanga "disparitia prematura". Asta, vreo doua saptamani! Dupa care, se asterne uitarea!

Poate va intrebati: ce vrea asta? Ce propune el? Ca de criticat, se pricepe!

Pai uite ce propun: sa ne preocupam de oameni, cat sunt vii! Sa-i respectam, apreciem, ajutam, atunci cand e necesar, cand ei pot simti acest lucru! Sa ne ajutam APROAPELE, dar la propriu, nu gargara, de ochii lumii, in blitz-urile presei, adica ceea ce se numeste "fariseism ieftin". Si daca nu avem ocazia s-o facem atunci, n-are rost sa-i criticam pe aia care au imbracat mortul in trening (desi noi consideram ca puteau sa se scobeasca si ei de un Armani)! Ce mai putem face atunci, este sa ne rugam pentru sufletul defunctului si sa ne gandim ca, de bine de rau, ala saracu' nu mai poate comite pacate, pe cand ale noastre continua sa curga!

Dumnezeu sa-i ierte si sa ne ierte!

Piesa de rezistenta - Azi, Mircea Baniciu - Caruta

Si pentru ca tot ce am scris azi se leaga de "Epopeea lui Fat-Frumos", am ales ca piesa de rezistenta una cu aceeasi tema. Melodia face parte din albumul Secunda 2 aparut in 1991 in care muzica ii apartine in totalitate lui Mircea Baniciu, iar versurile lui Dan Verona. Piesa inchipuie un alt sfarsit al povestii, in care Fat-Frumos se resemneaza cu moartea parintilor lui si pleaca spre oras cu primul carutas iesit in cale. Pe drum in CARUTA se mai urca diverse persoane si chiar institutii, dornice de "urbanizare". Abandonarea satului si marsul hei-rup-ist catre oras, inseamna de fapt prabusirea unei lumi, cufundarea in decadenta sub sloganul progresului!

Cartea de REZISTENTA - Azi, Jonathan Swift - CALATORIILE LUI GULLIVER

Pentru a justifica in buna masura Anticomentariul la "Tirerete fara Batranete...", va propun o carte foarte celebra, pe care putini insa cred ca au citit-o sau o cunosc integral si care are un moment in care comportamentele cailor si al oamenilor, seamana izbitor cu cel descris de mine in povestea lui Ispirescu!

Partea IV - Călătorie în ţara cailor (A Voyage to the Houyhnhnms)

În această ultimă călătorie, Gulliver ajunge pe o insulă ai cărei locuitori se împart în două categorii: o parte a populaţiei este alcătuită din houyhnhnms, cai înzestraţi cu raţiune şi având capacitatea vorbirii, cealaltă parte din fiinţe yahoo, asemenea oamenilor, însă primitivi şi brutali, care - spre surprinderea cailor - mai au şi defectul de a merge pe două gambe. Yahoo-ii sunt lacomi, răutăcioşi, invidioşi, dominaţi de cele mai josnice instincte de acaparare, se ceartă şi se bat între ei pentru a strânge cât mai multe pietre strălucitore inutile, socotite preţioase. Caii, virtuoşi şi înţelepţi, trăiesc într-o comună patriarhală. Legile lor nescrise se bazează pe recunoaşterea drepturilor egale pentru toţi, ei nu pot înţelege ce este minciuna. Swift se pomeneşte în faţa unei contradicţii de nerezolvat. Sistemul patriarhal ar fi ideal, dar în el

oamenii au devenit yahoo. De aici decurge pesimismul lui Swift, întunecata lui mizantropie.

Anticomentariu la TINERETE FARA BATRANETE SI VIATA FARA DE MOARTE, part. II

Imi cer scuze pentru absenta indelungata si nemotivata, dar unii amici mi-au sugerat ca e bine "s-o mai raresc" sau sa las materialele sa se mai "dospeasca", sa aiba timp cititorii sa le rumege. M-am conformat si dupa fix o sapatamana revin cu Anticomentariu la TINERETE FARA BATRANETE SI VIATA FARA DE MOARTE, part. II.

La scurta vreme dupa nastere, dupa cum se prezinta autorul, puştiul da semne de precocitate exagerata, crescand intr-un an cat altii in zece! Eu zic ca Ispirescu, nu l-a diagnosticat corect pe Fat-Frumos. Acesta de fapt avea Hutchinson-Gilford Progeria Syndrome, adica boala imbatranirii rapide. E stiut ca persoanele cu aceasta maladie nu traiesc mai mult de 17 ani. Asa se explica de ce odrasla imperiala, l-a varsta de 15 ani, deja batrana, s-a panicat si i-a cerut lui tătâne-sau sa-i dea ce-i promisese pe vremea cand era sugar. Vazand ca imparatul a uitat unde a pus cadoul promis, Fat-Frumos se ofera sa-si-l caute singur. In acest scop reconditioneaza calul si armele din tineretea tatalui si pleaca la drum. Tema cu armasarul nazdravan apare in multe basme populare.

Dupa mine, calul este de fapt eroul multor basme romanesti si nu numai. El este inzestrat cu aripi (desi nu-l cheama Pegasus), mananca jararic si vorbeste! Eu cred ca era extraterestru, dar nu am inca o confirmare de la NASA. Calul il sfatuieste pe Fat-Frumos in tot ceea ce face! Poate ca singura calitate extraordinara a printului este ca a avut bunul simt sa asculte aproape tot timpul de cal, ceea ce, la preocuparile lui mentale, e demn de apreciat. Cu ajutorul calului, Fat-Frumos scapa de ghionoaie, scorpie, padurea fiarelor si ajunge in Imparatia Tineretii fara Batranete si a Vietii fara de Moarte. Aici este acceptat imediat "din plictiseala". Eu cred ca autorul se inseala din nou: daca zanele se plictiseau "de moarte" (desi nu cunosteau sensul ultimului termen) puteau invita un muritor mai spiritual, nu pe acest tanar increzut si plicticos. Zanele ii dau mana libera sa umble peste tot cu exceptia Vaii Plangerii. Probabil ca cele trei i-au explicat astuia de vreo cateva ori si hotarul era bine delimitat, insa el tot n-a bagat la cap. Intr-o zi, alergand dupa un iepure (macar sa fi ales un animal mai acatarii) trece in Valea Plangerii si-si aduce aminte de ma-sa si de tac-su. Sigur calul n-a fost cu el acolo, altfel nu l-ar fi lasat sa-si piarda mintile pentru un rozator. Criticii pun hotararea printului de a se intoarce acasa, pe seama unor sentimente nobile, "de afectiune" si "atasament" fata de "dragii sai parinti". Aiurea! Pai daca ii erau asa de dragi n-ar fi plecat atunci cand acestia impreuna cu toti curtenii l-au implorat sa ramana langa ei!

Ultima parte a basmului constituie o antiteza clara intre om si cal. Calul se detaseaza clar de Fătu' (cred ca era Gabriel Fătu, ala cu farsele de pe OTV) prin inteligenta si predictie, in timp ce printul se afunda tot mai mult in prostie. Trecand prin lumea unde alta data domnisera Scorpia si Ghionoaia si vede un peisaj total schimbat, Fat Frumos trebuia sa-si dea seama ca a trecut infinit mai mult timp decat l-au lasat zanele sa vada, iar la hohotele de ras ale oamenilor, care se socau cand el povestea de luptele duse cu cativa ani in urma pe acolo, deoarece pe acele animale fantastice, ei le considerau simple povesti vechi de milenii, trebuia sa inteleaga ca, in aceste conditii, ai lui sunt morti de mult si sa faca cale intoarsa!

Boala din copilarie, Progeria ii revine, fapt ce-l inspaimanta pe cal stiind ca isi va pierde stapanul (daca nu va muri de moarte buna, atunci, cu siguranta va cadea din inaltul cerului, nemaiputand tine fraiele).

In sfarsit, cei doi ajung acasa si gasesc totul ruina. Calul face cale intoarsa si, pana la proba contrarie, avem convingerea ca el a dobandit nemurirea, in timp de "personajul principal" rascoleste printre caramizi, in cautarea vreunei informatii despre decesul parintilor sau a vreunui testament, o punga cu bani, un card doldora, ceva!

In loc de toate acestea, da peste umbra mortii sale, de care fugise toata viata si care arata la fel de deplorabil ca si el. Moartea ii spune ca "o secunda daca ar fi mai intarziat, s-ar fi sfarsit si ea", fapt ce s-ar traduce drept ghinion curat! Pai judecati si dvs: daca bidiviul ar fi zburat, sa zicem cu a 4-a la relanti, Fat- Frumos ar fi ajuns dupa decesul de inanitie al mortii sale! Asa, a venit "prea devreme". Concluzia mea ar fi: DE LA INTALNIREA CU DESTINUL NU INTARZIE NIMENI NICIODATA!

Cultura cu premeditare

Astazi nu o sa mai postez un text asa cum v-am obisnuit, ci astept initiativa de la Dumneavoastra, cititorii care au incredere in veleitatile lor de autori. Totusi, ca sa pastram o oarecare organizare si totodata sa dam un impuls imaginatiei, o sa propun o tema pe marginea careia sa se construiasca textul. Desigur, dimensiunea si genul literar in care se incadreaza textul sunt la atitudinea Dumneavoastra.
Cei ce vor dori sa posteze creatiile lor in cadrul acestui blog au la dispozitie adresa de contact sadumitru@gmail.com unde vor trimite respectivele texte cu numele autorului (numele care vor sa fie afisat pe blog).
Fara a mai lungi vorba, tema de astazi este conflictul intre generatii.


Toate cele bune,
Mitica

ANTI-COMENTARIU la Tinerete fara Batranete si Viata fara de Moarte, part. I

Am observat ca stilul parodic, dar nu lipsit de adevar, prezent in Anti-comentariu la Miorita si nu numai, a fost cel mai gustat de catre cititorii blogului meu. Ca urmare, revin cu o noua postare care contrasteaza cu ceea ce ne-am obisnuit sa citim in "lucrarile de specialitate". Am ales pentru azi un basm romanesc foarte celebru "Tinerete fara Batranete si Viata fara de Moarte" de Petre Ispirescu. Aici, critica oficiala, vorbeste de prezenta unuia dintre marile mituri ale literaturii poporului roman " mitului eroului dornic de a invinge moartea", o analogie cu celebra legenda sumeriana a lui Ghilgames. Dupa cum vedem, fiecare personaj mai rasarit din literatura romana, culta sau populara, devine automat un erou. Ciobanul era erou al noii revolutii agrare, adanc ancorat in productia de lana, carne, lapte si, bineinteles, fluiere, iar Fat-Frumos al lui Ispirescu este un erou cu preocupari metafizice, doritor de nemurire! Definitia basmului este: BASM, basme, s.n. 1. Naratiune (populară) cu elemente fantastice supranaturale, care simbolizează fortele binelui șiale răului în lupta pentru și împotriva fericirii omului. * Expr. (Fam.) A se face de basm= a se face de râs. 2. Născocire,minciună, scornitură.

Sursa : DEX '98

Eu mai degraba as fi de acord cu a doua definitie decat cu prima, caci d-aia si majoritatea basmelor se incheie cu "si-am incalecat pe o capsuna si v-am spus o mare si gogonata minciuna!"

Basmul nostru incepe cu o familie de tineri imparati (nu conteaza culoarea) care neavand copii apeleaza la tot felul de vrajitoare, babe ghicitoare in cafea sau datatoare in bobi, fara succes insa! Deeh, nu se nascuse inca Mama Omida si nici "vestita ghichitoare Anisoara care scoate argintul viu si dezleaga cununiile". DEsi suntem popor crestin, imparatul nostru nu merge la Biserica, nu se roaga pentru rodul trupesc al imparatesei ci umpla gura-casca prin pustietati. Eu nu stiu cand mai avea grija de supusi. Poate pe vremea aia nu era nici cod rosu la inundatii! Dar, sa revenim! Dupa lungi concedii la SPA, Imparatul nostru da de un mos alchimist care toata viata clocise niste leacuri babesti. Nu stim cate mii de euro sau forinti ( ca sigur lei nu erau pe atunci) o fi dat imparatul pe prafurile in doza limitata, cert este ca al' batran ii zice din prima imparatului numele copilului (normal, cum altfel decat Fat-Frumos), fapt ceea ce ne da de banuit ca tipul si-a asumat cu japca rolul de nas (Godfather). Daca vindea prafuri si vroia sa fie si nas ... de imparat, asta se poate constitui in primul caz de mafie din istoria noastra. Euforic deja, imparatul nu aude ultimele sfaturi ale lui Don Corleonescu ( asa tre' sa-l fi chemat, ca era roman, nu?) care ii striga din poarta sau portiera ca n-o sa aiba parte de fiu-so, care dupa cum vom vedea s-a dovedit zbanghiu de mic. Ajuns acasa cu pliculetul, imparateasa se pune pe prizat si dupa noua luni se pomeneste ca puştiul face fiţe si nu vrea sa iasa, jelindu-se de mama focului. Sa intelegem ca "delfinul" scosese numai capul (altfel cum de se auzea) si se proptea in umeri si unghii! Cu siguranta, drogurile inspirate cu nesat de ma-sa il facusera asa de capos! Dupa lungi rugaminti si promisiuni de gagici cu taţi notorii, la care ţâcă ramane insensibil, disperat babacul ii face si una spirituala care da si numele basmului. Fie ca il durea gura, fie ca l-a luat somnul, fie ca a inteles (cum zic criticii), cert este ca Fat-Frumos accepta sa iasa pe dea-ntregul. Acum sa fim seriosi: pai daca tac-so deja le stia pe fetele alea, inseamna ca aveau pe putin 20 de ani. Pai ce era sa faca un copil caruia nici nu-i dadusera ochii bine cu niste fete batrane, dar titrate, pe care numai un idiot ar mai fi putut sa lea ia de nevasta? ................. va las sa va ganditi pana data viitoare!

PIESA DE REZISTENTA - Azi, Sting - RUSSIANS

Una dintre posibile variante straine a melodiei "Dimineti cu ferestre deschise", in ceea ce priveste mesajul este piesa lui STING - Russians.

Ea apare pe albumul de debut solo, The Dream of the Blue Turtles, lansat în 1985. Sting avertizează cu privire la repercusiunile Războiului Rece ("nu există un astfel de lucru ca un război castigator / E o minciuna nu mai cred"). De aceea, el speră că "ruşii îşi iubesc si ei copiii", deoarece el vede acest lucru ca singurul lucru care ar salva lumea de la un holocaust adus de armele nucleare ("jucaria mortala a lui Oppenheimer").

"Russians" foloseşte o temă din Kijé locotenent Suite de compozitorul rus Serghei Prokofiev.

Melodia a fost un hit în Franţa, unde a ajuns pe locul 2 pentru trei săptămâni şi a rămas în top 50 pentru 19 săptămâni.

Sting - Russians

In Europe and America, there's a growing feeling of hysteria

Conditioned to respond to all the threats
In the rhetorical speeches of the Soviets
Mr. Krushchev said we will bury you
I don't subscribe to this point of view
It would be such an ignorant thing to do
If the Russians love their children too

How can I save my little boy from Oppenheimer's deadly toy
There is no monopoly in common sense
On either side of the political fence
We share the same biology
Regardless of ideology
Believe me when I say to you
I hope the Russians love their children too

There is no historical precedent
To put the words in the mouth of the President
There's no such thing as a winnable war
It's a lie that we don't believe anymore
Mr. Reagan says we will protect you
I don't subscribe to this point of view
Believe me when I say to you
I hope the Russians love their children too

We share the same biology
Regardless of ideology
What might save us, me, and you
Is if the Russians love their children too

MODELE DE REZISTENTA - Azi, COPILUL DIN DOROHOI

Preşedintele Traian Băsescu s-a deplasat în mai multe localităţi din judeţul Suceava şi Botoşani. La Dorohoi, un copil l-a rugat preşedinte să nu taie pensia bunicilor şi a mamei sale.

După Dorneşti, şeful statului s-a deplasat luni la Dorohoi, localitate suceveană puternic afectată de inundaţii. "Ce faci mai voinicule? E apa în casa ta?", l-a întrebat preşedintele Băsescu pe un copil în timpul vizitei la Dorohoi, judeţul Botoşani . "S-a scurs", i-a răspuns băiatul. "Dar, vă rog să nu-i tăiaţi pensia lui tătăica, mămăica şi mamei mele", a continuat copilul, potrivit Realitatea Tv.

Cred ca speranta acestei natii nu mai poate veni decat de la bantranii disperati care mor la cozile din fata farmaciilor pentru medicamentele tot mai putin compensate si de la astfel de copii, carora nu le e frica sa-si afirme suferinta! Cat despre noi ceilalti... cred ca am dat raspunsul in articolul "Mandria de a fi roman"

Cultura cu premeditare

Asa cum spuneam in articolul trecut, sper ca incercarea noastra de "cenaclu on-line" sa surprinda macar o fractiune din ceea ce numim cultura si sa alimenteze nevoia acestui element in viata fiecaruia.
Desi am inceput cu un text din zona fantasticului, azi propun o abordare mai realista, cu accente mai slabe de beletristica, si cu trasaturi mai puternice de articol, poate chiar un jurnal mai sugubat, ca sa zic asa. Nu tine de mine interpretarea textului, ci de atitudinea fiecarui cititor care participa in felul acesta la actul de creare si promovare a literaturii si a substantei sale culturale.
Sper nu numai sa va amuzati, dar sa gasiti si motive serioase de critica in sens constructiv.

SACOSA CU ACOPERIS VERDE

Am avut din nou una din saptamanile alea care seamana cu o sacosa in care incerci sa indesi tot ce poti sa iei pe gratis dintr-un supermarket. Pe foaie totul parea plauzibil si m-as fi incadrat in toate programele pe care le facusem daca teleportarea ar fi functionala la un pret rezonabil. Ultimele zile au pus capac situatiei. Cateva ore dormite in trei zile nu prea ma ajutau sa gandesc limpede, chiar daca, asa cum zicea cineva, incercam sa fiu atent si sa-mi oxigenez creierul cascand mai tot timpul. Cred ca nu degeaba exista si tipologia omului cascat – ma incadram perfect in ea.
Ma trezesc ametit, vad cat e ceasul, ma culc din nou – cea mai buna afacere pe anul asta, imi zic si adorm ca lovit de musca Tzetze. Ma trezesc din nou peste cateva ore si imi dau seama ca trebuia sa fiu deja in gara, deja in trenul care nu mi-a consultat programul inainte sa plece. Disperat, strang ce mai apuc de prin jur, le indes intr-un troler si o iau la fuga dupa ce incui usa. Fiind ziua perfecta pentru astfel de evenimente, imi dau seama abia la metrou ca nu mi-am luat portofelul – si uite asa mi-am facut joggingul cu bagaje.
Ce-a urmat e previzibil – am schimbat biletul in gara si m-am intors acasa unde m-am gandit ca ar fi bine sa mai dorm cateva ore – ceea ce am si facut dupa ce am muscat de doua ori din painea de pe masa.
Acum sunt in final in tren. Mi-e foame de lup si mai am cel putin o ora pana ajung. In spatele vagonului sunt niste englezi inca fascinati de piercing-ul in nas si care fumeaza ca niste liceeni romani autentici pe culoarul dintre vagoane uitandu-se speriati dupa vreun controlor. Langa mine sunt niste maghiari care din simtaminte necunoscute aleg sa vorbeasca in engleza cu mine si asta doar cand au nevoie de ajutor. Trenul e rosu – nu ca ar conta, dar mi-am amintit asa fulgerator. Cu tot amalgamul asta de nationalitati, in vagon e prea liniste, afara zici ca se termina toamna desi suntem la sfarsitul lui iunie, iar un scris galben se tot plimba deasupra usii vagonului si imi spune de 7 ore unde se duce trenul si ce numar are.
Nu credeam niciodata ca o sa scriu de foame in sensul asta. Stai, nu ma intelege gresit, nu scriu in speranta ca o sa imi dea cineva bani sa mananc, scriu ca sa uit ca mi-e foame, desi nu e prea eficient din moment ce vorbesc despre asta tot timpul. Am incercat sa ma uit la un film dar si acolo era mancare. Netul nu mai merge pentru ca suntem in semi-pustiu. Chiar si cand apare o casa, are in curte mancare...salata, fructe, o bucurie!
O tanti cu veleitati culturale citeste despre Fabio Capello, care daca nu stiai, incultule/inculto, e un foarte important antrenor de fotbal, inca in viata! Ii explica doamnei de langa ea ca gramatica pe care o citeste ii face numai somn. Trebuia sa isi ia si ea o carte “din asta care...”, dar nu termina fraza pentru ca probabil nu stie ce sa zica despre respectiva “opera”. Eu nu prea cred in chestia aia ca oamenii au uneori prea multe idei si nu pot sa le exprime. Daca ai idei articulate in minte si stii sa vorbesti, nu vad nici o piedica in exprimare, pe cand daca ai doar franturi, asta apare si la exterior. Iarta-mi digresiunea cu tenta de filosof, dar un om de langa mine tocmai a scos un corn si trebuia sa ma gandesc la ceva mai intens ca sa scap de tentatie.
Am vazut un acoperis verde... oare o fi de mancare?



Mitica

PIESA DE REZISTENTA - Azi, Stefan Hrusca - DIMINETI CU FERESTRE DESCHISE (By request)

In anii '80, amenintarea unui nou razboi a dus la un val de proteste in lumea culturala, la o serie de texte cu mesaj militant pentru dezarmare si pace. Razboiul Rece si pericolul nuclear au fost descrise in imagini apocaliptice, care nu lipsesc nici din piesa de fata.

Stefan Hrusca - Dimineti cu ferestre deschise

1. Am dormit o noapte intr`un pat de copil
Si`am visat cum rasar flori de foc pe campii
Iar prin ochi de parinti se`adunau lacrimi fierbinti.
Se facea ca alerg fara noima pe`un drum
Si din stele curgeau mari fuioare de scrum
Iar pamantul stingher nu`si gasea vadul zilei pe cer...

Ref: Dimineti cu ferestre deschise
Dimineti cu sageti de cocori
Dimineti pentru viata si vise
Dimineti fara lacrimi in zori
Dimineti fara ganduri ucise
Dimineti fara roiul de nori
Dimineti cu ferestre deschise
Dimineti pentru oameni si flori

2. Am deschis fereastra dupa groaza din vis
Asteptand sa gasesc balti de soare ucis
Dar sub cerul din zori am gasit pacea din flori
Si atunci din cosmar ochii mei s`au intors
Implorand fara glas timpul vietii netors
Sa nu`si treaca prin noi alt razboi sangeroasele ploi

Ref: Dimineti cu ferestre deschise
Dimineti cu sageti de cocori
Dimineti pentru viata si vise
Dimineti fara lacrimi in zori
Dimineti fara ganduri ucise
Dimineti fara roiul de nori
Dimineti cu ferestre deschise
Dimineti pentru oameni si flori

3. Peste toti lumina se revarsa la fel
Cum sa poti deslusi cine`s eu cine`i el
Cand pe globul de vieti drumu`i sterp fara drumeti
Sa gasim oameni buni dupa noapte popas
Pentru cate iubiri in priviri ne`au ramas
Si`mpreuna sa vrem sa`mplinim cat destin mai avem

Ref: Dimineti cu ferestre deschise
Dimineti cu sageti de cocori
Dimineti pentru viata si vise
Dimineti fara lacrimi in zori
Dimineti fara ganduri ucise
Dimineti fara roiul de nori
Dimineti cu ferestre deschise
Dimineti pentru oameni si flori(bïs)

PIESA DE REZISTENTA - Azi, Bruce Springsteen - Missing

Melodia este soundtrack-ul filmului "The crossing guard" care ii are drept protagonisti pe Jack Nicholson, David Morse si Angelica Houston. E un film despre ardoarea razbunarii, suferinta si acceptarea realitatii. Vi-l recomand cu caldura!

Bruce Springsteen - Missing

Woke up this morning, was a chill in the air
Went into the kitchen, your cigarettes were lying there
Your jacket hung on the chair where you left it last night
Everything was in place, everything seemed all right
But you were missing
Missing...

Last night I dreamed the sky went black
You were drifting down and you couldn't get back
You were lost and in trouble so far from home
I reached for you, my arms were like stone
I woke and you were missing
Missing...

I searched for something to explain
In the whispering rain, and the trembling leaves
Tell me baby where did you go
You were here just a moment ago

There's nights I still hear your footsteps fall
I can hear your voice moving down the hall
Your smell drifts through the bedroom
I lie awake, but I don't move

Missing you...

BAC-ul de la examenul de maturitate, la despartirea cu sictir de liceu part. III

Promit ca asta va fi ultimul articol, din acest foileton. Ma opream fix la partea a II-a, dar nu puteam sa nu scriu nimic si de momentul afisarii rezultatelor, adica ieri pe la 3 p.m. Dar s-o luam cu inceputul. Acum o saptamana incepea BAC-ul (de fapt probele scrise). Cu ochii picniti de somn elevii soseau agale la liceu. Pe unii ii epuizase studiul prelungit, iar pe altii spritzul combinat cu votca (sa aiba mai mult curaj sa ia viata in piept). Toti veneau cu speranta, fie ca vor pica pe subiect, fie ca vor avea parte de asistenti prietenosi, care le vor permite sa foloseasca "arsenalul din dotare" sau ciornele colegilor mai inspirati! In general, profesorii au fost cumsecade, gasindu-si alte preocupari decat sa stea cu gura pe bietii copii stresati. S-au gasit si cativa tupeisti fara mila, care au refuzat sa se puna in slujba invatamantului si sa puna umarul la sporirea numarului de note de "10", la depasirea planului anual la promovare, la ridicarea copiatului pe cele mai inalte culmi! Huo - huo - huo! Sa le fie rusine, tovarasi!

La iesirea din examen, majoritatea elevilor declarau "cu mana pe fitzuici" ca "au facut tot" insa putini isi mai aduceau aminte cum sunau subiectele! Deh, emotii, ce vreti!

Dupa cum va spuneam, ieri s-au afisat rezultatele. Cei mai multi jubilau! Luasera examenul, unii chiar cu note pe care nu le mai vazusera de la ciclul primar. Altii erau tristi pentru ca notele primite erau sub asteptari si blestemau clipa cand pusesera mai mare pret "pe capul lor" decat pe foile smulse cu grija din manual. Cei picati s-au consolat repede: "asta e, facem contestatie si daca nu primim satisfactie, luam in toamna, cu note mai mari decat au luat astia acum!" Fiecare, insa, visa la viata de student, care va veni cu siguranta pentru toti cei care au parintii suficient de bogati sa le dea bani de taxa si spagi si radeau sardonic de "amaratii" care s-au chinuit sa invete pentru BAC si vor tremura apoi si pentru un loc suventionat la vreo facultate (inca) de stat.

Asta imi aduce aminte din nou de perioada lui Ceausescu. Marele castig ca invatai bine era ca te faceau pionier in prima serie! Mediocrii stateau si "sufereau", rabdand insa un trimestru pana sa fie priponiti cu cravata rosie!

Kanietz filma!

SONDAJ

Micul nostru sondaj s-a incheiat. Ma bucur ca am anticipat interesul vostru si ca am creat un blog pe structura celor mai multi dintre votanti, adica a celor care au ca preferinte articolele despre cultura. Am sa tin cont si de dorintele celorlalti, care vor politica si monden si, saptamanal, am sa inserez cate un articol de asemenea factura. Intentionez si o intalnire face to face cu cititorii mei, dar mai tarziu un pic, dupa ce blogul se va face ... mare!

Cultura cu premeditare

M-am gandit ca e timpul sa punem pe picioare acest mic "cenaclu on-line" daca se poate numi asa. Si cum am putea face asta altfel decat punand in pagina imaginatia. In acest sens am selectat o mica povestioara, cu sambure de adevar si pulpa de fictiune si am rasfirat-o mai jos, spre placerea vizitatorului, sper, dar si spre un raspuns, o critica, un comentariu.


ACOLO STAU EU…



Linia 4. Ufff! Mai am 30 de minute şi plec. Poate totuşi e acolo. Mă duc să văd.
Mergeam alene spre peronul 4 al gării şi am fost foarte uimit să văd că era acolo. Trenul era acolo, ruginit, îmbâcsit şi, ca de obicei, albastru. Mă gândeam că e vreun sabotaj sau ceva de genul ăsta şi că e acolo pentru că n-a putut să plece deloc. Dar nu, conductorul fâlfâia o batistă murdară ce trebuia să fie galbenă în timp ce ţinea staţia în dreptul gurii, cu cealaltă mână.
Am urcat. Un miros îmbietor de toaletă, amestecat cu transpiraţie şi respiraţie îmi blocă instantaneu sinusurile. Era îngrozitor şi totuşi m-am putut abţine să nu vomit. Am căutat un compartiment în zona mediană a vagonului mizer de clasa a doua după care am băgat nasul într-o carte : nu că aş fi fost prea interesat, dar trebuia să fac ceva să nu mă mai gândesc la ce era în jur.
Era foarte cald, ceea ce nu mă avantaja prea tare chiar dacă nu suportam frigul. Cu toate riscurile, am deschis uşa compartimentului şi toate geamurile întregi, după care am încercat să mă relaxez.
Un bătrân scheletic, neîngrijit, îmbrăcat într-un costum gri murdar se postă în faţa uşii şi începu să fumeze vorbind în acelaşi timp.
- Fii atent ce nori se strâng colo…
Nu i-am răspuns crezând că mai e cu cineva şi nu mi se adresa mie. El, însă, continuă:
- Acolo stau eu…frumos…
Pierdusem rândul şi îmi venea greu să mai înţeleg ceva aşa că am luat-o de la început. Moşul reveni imperturbabil asupra dialogului său cu mine:
- Am ditamai terenul cu porumb…frumos…
Mă gândeam să-l aprob, dar am realizat că îi puteau veni şi alte idei şi n-o să mai pot să scap de el, nu că aş fi găsit vreo soluţie înainte. A început să vorbească tot mai tare şi mai accentuat încât nu eram singurul care îl auzea, având în vedere că se strânsese ceva lume.
- Să vezi ce-o să plouă!...frumos…
Ce găsea el frumos în toate nu ştiu, dar devenise aproape exasperant nu numai pentru mine. A aruncat un chiştoc şi şi-a aprins altă ţigară încercând să intre în compartiment, dar i-am aruncat nervos o privire ce l-a determinat să rămână pe coridor. La fel de puternic reîncepu:
- Bine-ar fi să plouă! Făcu o pauză după care continuă: să nu mă mai duc la sapă…frumos…
*
În sfârşit ne mişcam şi deşi zgomotele mecanice erau puternice, bătrânul le acoperea. La un moment dat însă, un scârţâit ciudat urmat de o bubuitură l-a întrerupt în mijlocul „frumosului”. S-a auzit şi o voce nervoasă:
- Hai, bă, nene, ne laşi ?!!!
Bătrânul privi calm, după care se întoarse cu faţa spre mine şi zâmbi fals făcându-mi cu ochiul. Se întunecase afară şi era puţin răcoare aşa că, străinul intră şi trase uşa. Nu l-am băgat în seamă. Priveam absent la oraşul care, în mod bizar, îmi părea că se apropie, deşi trenul mergea în sens invers.
- Sunt Teres, zise el şi îmi întinse mâna, oftând apoi uşor: frumos…
- Încântat, spun, eu sunt…eu, şi i-am strâns palma moale şi fină, puţin arsă de soare la suprafaţă.
- Suntem singuri, ştii…?
Îl privii nedumerit şi mă înţelese imediat.
- În tren, suntem singuri… frumos…
Mi se părea imposibil. Nu simţisem nici o oprire de când omul acela nervos urlase pe coridor.
Mi-am revenit din amorţeală şi după ce m-am mişcat de vreo câteva ori pe scaunul alunecos, dar moale am prins puţin curaj şi am replicat:
- Dacă suntem singuri, cum se face că încă se mai aud oameni vorbind?
- Frumos…, zise el şi pocni din degete.
Parcă mi se înfundaseră urechile, şi totuşi auzeam vocea lui. Nici o altă vibraţie a timpanului nu se mai simţea. Am privit din reflex pe geam-nimic în jur decât întuneric.
- Eşti speriat, nu?
Bătrânul se evaporă chiar sub ochii mei bulbucaţi.
Am ieşit pe coridor şi am început să alerg spre locomotivă. Peste puţin timp am obosit. Mi-am întors privirile. Trenul se termina la doi metri în spatele meu…

Mitica