Quo Vadis?

De cand m-am intors din tabara, m-am tot gandit la scoala, la acest nou inceput, la elevii mei, la multimea de proiecte care-mi vin in minte: un centru dacic, excursii la teatru, cenacluri artistice saptamanale, tabere, etc. Ma intalnesc cu elevii pe strada si le povestesc ce planuri am. Multi sunt incantati. unii vin si cu idei! M-a bucurat initiativa de zilele trecute a unei eleve de a organiza un picnic cu cei din clasa ei. Entuziasmul imi dispare insa rapid, cand ma gandesc mai adanc ce ma asteapta la scoala: resemnare totala, dispret fata de orice activitate facuta "pe bune" si atractie maxima fata pe "marile proiecte" realizate an de an doar...pe hartie, debusolare totala fata de taierile de salariu si mult mai multa circumspectie fata de ce spui cu cine spui, despre cine spui. Guvernantii abia asteapta "deviationisti" pe care sa-i dea afara si sa echilibreze bugetul.

In aceste conditii, ma gandesc ca si resursele mele sunt destul de limitate. Ca vremurile sunt potrivnice oricarei initiative. Ca desi doresc sa fac multe, imi lipsesc conditiile, mediul, sprijinul celor care gestioneaza educatia.

Va dau un exemplu: acum vreo doua luni am fost sunat de o ziarista din Germania care doreste sa faca un reportaj despre cursul meu despre istoria holocaustului. A fixat si data, insa eu nu sunt sigur ca voi mai tine accest curs si anul scolar viitor, deoarece cineva s-a gandit ca AJUNGE! Evident ca daca ziarista va veni, voi transforma o ora de istorie in una de Ist holocaustului, dar intrebarea e, de ce intotdeauna gasesti mai mult interes si sprijin la straini, decat la ai tai?

Am avut multe momente in care m-am gandit daca asta e drumul corect? M-am intrebat adesea daca eu pot reprezenta un model pentru elevii mei! Ce model pot reprezenta atunci cand traiesc dintr-un salariu de 1000 de lei, cat a considerat guvernul ca merit dupa 12 ani de activitate, ca ma tarai cu o Dacie de-o seama cu nepoata-mea, cand nu ies seara cu baietii sa ne masuram in brand pe capota BMW-ului si sa strigam dupa vreo gagica: Hey Pissy, ce zici de o samanta la ţavă?" Cam astea sunt modelele de succes. Ma gandesc ca multi dintre cei pe care eu vreau sa-i educ sunt deja pierduti, desi ei se considera fericiti si castigati.

Acum vreo cateva seri, la o ora destul de tarzie vreo cinci baieti, destul de sumar exchipati la cortex se "delectau" cu o "colega". Pustoiaica (intamplator mi-e si eleva), se amuza nespus la imbicilitatile obsecene perorate in gura mare de "baietii de baieti". Numarul cazurilor de acest gen e in crestere exponentiala! Cred ca e un plan "de la centru" de imbecilizare fortata. Auzeam ca vor sa inchida vreo cateva sute de scoli pentru ca nu au avize sanitare! Pai cine e de vina? Noi profesorii, elevii? Si apropos de elevi: ei ce vor face? Cu ce vor merge la zeci de km distanta unde va fi cea mai apropiata scoala "avizata", cand unii n-au nici 50 de bani sa-si ia un covrig? Vor ingrosa randurile analfabetilor, al delicventilor si al emigrantilor.

Si cu toate astea, unora ne e dor de scoala. Si cu toate astea, unii (putini, tot mai putini, atat din randul elevilor, cat si al profesorilor) se straduiesc sa mai faca ceva, sa mai miste ceva, sa mai tina lucrurile cat de cat normale, desi normalitatea de acum n-are nimic de-a face cu cea din dictionare!

Ne place ca sa ne numim idealisti pentru ca doar investim in scoala, ceilalti, "baietii destepti" ne rad in nas! Ei aduna roadele, ei trag foloasele, ei sunt adevaratele modele ale societatii!

MUNCESTE CAT MAI PUTIN, PROFITA CAT MAI MULT!