Amintiri "post-mortem"- part. I

Inainte de toate, vreau sa-mi cer scuze pentru absenta indelungata, de pe blog, dar problemele si lipsa de inspiratie m-au tinut in expectativa. In al doilea rand, vreau sa urez tuturor elevilor, colegilor si prietenilor mei multa liniste, sanatate si fericire in noul an.
Articolul de azi se leaga tocmai de acest moment, inceputul unui nou an, si se refera la un fapt real, petrecut fix acum cinci ani cand era sa-mi pierd viata intr-un accident de masina. De aceea l-am si numit "amintiri post-mortem", pentru ca eu consider intamplarea cu pricina ca pe o a doua sansa, a doua viata pe care am primit-o!
Am ales sa evoc acele evenimente nu doar pentru ca acum este un moment aniversar/comemorativ si mai ales pentru faptul ca intamplarea teribila prin care am trecut trebuia sa insemne o lectie usturatoare, care sa ma faca mai bun, mai demn, mai implicat... Cat am invatat din aceasta lectie, ramane sa judecati voi cititorii mei, dar mai ales, va judeca Cel care mi-a dat aceasta lectie si sansa totodata. Eu vreau s-o spun cu durere: PREA PUTIN!
Povestea incepe undeva in dupa-amiaza zilei de 31 decembrie, cand ca tot romanul simandicos, ma pregateam de Revelion. De obicei aceasta noapte o serbez simplu, fara fast, fiind mai degraba un moment in care bifez un nou an din viata mea care se scurge (deci in niciun caz un motiv de bucurie). In acea noapte insa urma sa fie cu totul special: doi buni prieteni ai mei Elena si Ionut, urmau sa se casatoreasca civil. Nu era un gest formal cum il fac multe cupluri care isi iau acel certificat de casatorie valabil 24 de ore. Pentru ei chiar urma sa fie un act pentru eternitate. Pentru mine insa...
Pe atunci nu aveam masina proprie si deoarece planuiam ca in timpul petrecerii sa dau o fuga pana acasa sa-i salut pe ai mei, am zis ca n-ar fi rau sa imprumut o masina, de la un vecin, pe care il stiam destul de amabil (il servise de cateva ori si pe cumnatul meu). Zis si facut. Tipul s-a dovedit intr-adevar amabil, mi-a dat masina si totul mergea conform asteptarilor. Seara am mers la petrecere si la 12 noaptea, toata lumea s-a imbarcat sa mearga la primarie unde urma sa se oficieze casatoria. am profitat de moment si am trecut pe acasa sa-i salut pe ai mei, dupa care m-am indreptat si eu spre oras (actiunea se desfasura la Tiganesti).
De la casa "mirilor" am mers exact 1km, fara a apasa prea tare pe acceleratie. Am prins o portiune de mazga, masina a inceput sa patineze, m-am speriat, am tras de volat, masina s-a rasucit in loc si....
M-am trezit pe sosea, cu multa lume in jur. Nu mi-aduceam aminte nimic din ceea ce se intamplase. La cap in partea stanga sineam un prosop, iar pe costum eram plin se sange. Am privit in jur si am vazut casele luminate de instalatiile electrice de sezon. Asta m-a facut sa inteleg cam in ce perioada a anului eram. A venit politia, ambulanta... Am plecat spre Spitalul Judetean. Pe drum, lucrurile au inceput sa se limpezeasca in mintea mea. Mi-am dat seama ca in drum spre primarie facusem un accident. Nu stima cat de grav, nu vazusem foarte bine masina. Sentimentele erau amestecate: cum va afecta acest accident petrecerea de la care plecasem, cum vor primi vestea ai mei, dar mai ales, care va fi reactia proprietarului masinii...