Piesa de rezistenta - SMOKIE - WHAT CAN I DO

Every dream that I dream
Seems to float on by
Like a cloud in the wind
Way up in the sky
Every move that I make
Seems to be the wrong way
Like a cold black night
After a summer day

What can I do
What can I do
Nothing to say but it used to be
Nothing to say but it used to be
What can I do

You still play my guitar
With a smile on my face
Now everything's changed
My whole life's rearranged
From the day I was born
Sidle Jinks was my name
Though I tried and I tried
That name still remains

What can I do
What can I do
Nothing to say but it used to be
Nothing to say but it used to be
What can I do

What can I do
What can I do
What can I do
What can I do

I hear voices all singing
But no one is there
It's a ghost of my life
Bringing past tense to mind
Lokin' key inside me
From the freedom and sin
Oh come let me in
I'll start all over again

What can I do
What can I do
Nothing to say but it used to be
No no no no no no no no no
What can I do
What can I do
What

PIESA DE REZISTENTA - THE BEATLES - GET BACK

Daca am avea taria sa le spunem tuturor impostorilor care ne inconjoara "Get back to where you once belonged" ne-am crea macar premisele unei vieti mai bune, mai curate, mai demne!

Jojo was a man who thought he was a loner
But he knew it couldn't last
Jojo left his home in Tucson, Arizona
For some California grass

Get back, get back
Get back to where you once belonged
Get back, get back
Get back to where you once belonged
Get back, Jojo
Go home

Get back, get back
Back to where you once belonged
Get back, get back
Back to where you once belonged
Get back, Jo

Sweet Loretta Martin thought she was a woman
But she was another man
All the girls around her say she's got it coming
But she gets it while she can

Get back, get back
Get back to where you once belonged
Get back, get back
Get back to where you once belonged
Get back, Loretta
Go home

Get back, get back
Get back to where you once belonged
Get back, get back
Get back to where you once belonged
Oooh...

Get back, Loretta
Your mama's waiting for you
Wearing her high-heel shoes
And her low-neck sweater
Get back home, Loretta

Get back, get back
Get back to where you once belonged
Get back, get back
Get back
Oh, yeah

Cultura cu premeditare

Eheeee, dragii mosului, am cam lipsit de pe fir in ultimul timp. N-am fost ocupat, n-o sa va mint, desi nici degeaba nu am stat. Am fost putin uimit, putin dezamagit, dar am trecut peste si mi-am amintit ca singurul lucru pe care il ai de facut cand ceva nu-ti iese bine e sa incerci iara si iara si iara pana reusesti. Important e deci sa crezi ca poti. N-o sa va mai plictisesc mult cu introduceri, voiam doar sa va pun o intrebare, sa va impartasesc o dilema, doua...

CE FACI VIATA ASTA?

“Nu stiu, vad eu. De ce, ai vreo idee?”
“Ma distrez la maxim!”
"Ce face toata lumea..."
“Fac ce-mi place!”
“Lenevesc, ma pastrez pentru urmatoarea ;)”
“N-am timp de intrebari d-astea. Oricum stiu ca o sa muncesc”
“Invat pana mor.”

Suna destul de ciudat sa pui intrebarea asa. Nu e ca si cum ai vorbi de vara asta, sau doar de ziua de maine. Si daca ar fi? Cum ati condensa o viata intr-o ora? Cum ar fi daca in fiecare zi am avea alta viata? Cat de mult ar trebui sa ne schimbam ca sa putem trai diferit de la zi la zi?
Azi vreau sa fiu...scriitor. Maine vreau sa fiu sportiv de performanta. Poimaine vreau sa fiu un pierde vara care nu stie pe ce lume traieste...de cate vise avem nevoie ca sa fim in fiecare zi diferiti? Si, mai important, ne trebuie un singur scop in viata?
Cam astea sunt dilemele mele (azi incerc sa fiu ganditor, filosof). Cred ca ar trebui sa fim amnezici, sa ne trezim in fiecare dimineata “tabula rasa”, (fara cunostinta si constiinta zilei de ieri??), sa aruncam privirea pe geam si sa ne dam seama incotro ne indreptam azi. Un mare artist spunea “nobody knows what’s next, but everybody does it” – un alt fel de a spune ca prin actiunile proprii determinam viitorul despre care ajungem sa nu stim mare lucru. Si atunci de ce ne-am mai chinui atat sa urmarim obscuritati cand am putea sa fim un om nou in fiecare zi?


MITICA

Quo Vadis?

De cand m-am intors din tabara, m-am tot gandit la scoala, la acest nou inceput, la elevii mei, la multimea de proiecte care-mi vin in minte: un centru dacic, excursii la teatru, cenacluri artistice saptamanale, tabere, etc. Ma intalnesc cu elevii pe strada si le povestesc ce planuri am. Multi sunt incantati. unii vin si cu idei! M-a bucurat initiativa de zilele trecute a unei eleve de a organiza un picnic cu cei din clasa ei. Entuziasmul imi dispare insa rapid, cand ma gandesc mai adanc ce ma asteapta la scoala: resemnare totala, dispret fata de orice activitate facuta "pe bune" si atractie maxima fata pe "marile proiecte" realizate an de an doar...pe hartie, debusolare totala fata de taierile de salariu si mult mai multa circumspectie fata de ce spui cu cine spui, despre cine spui. Guvernantii abia asteapta "deviationisti" pe care sa-i dea afara si sa echilibreze bugetul.

In aceste conditii, ma gandesc ca si resursele mele sunt destul de limitate. Ca vremurile sunt potrivnice oricarei initiative. Ca desi doresc sa fac multe, imi lipsesc conditiile, mediul, sprijinul celor care gestioneaza educatia.

Va dau un exemplu: acum vreo doua luni am fost sunat de o ziarista din Germania care doreste sa faca un reportaj despre cursul meu despre istoria holocaustului. A fixat si data, insa eu nu sunt sigur ca voi mai tine accest curs si anul scolar viitor, deoarece cineva s-a gandit ca AJUNGE! Evident ca daca ziarista va veni, voi transforma o ora de istorie in una de Ist holocaustului, dar intrebarea e, de ce intotdeauna gasesti mai mult interes si sprijin la straini, decat la ai tai?

Am avut multe momente in care m-am gandit daca asta e drumul corect? M-am intrebat adesea daca eu pot reprezenta un model pentru elevii mei! Ce model pot reprezenta atunci cand traiesc dintr-un salariu de 1000 de lei, cat a considerat guvernul ca merit dupa 12 ani de activitate, ca ma tarai cu o Dacie de-o seama cu nepoata-mea, cand nu ies seara cu baietii sa ne masuram in brand pe capota BMW-ului si sa strigam dupa vreo gagica: Hey Pissy, ce zici de o samanta la ţavă?" Cam astea sunt modelele de succes. Ma gandesc ca multi dintre cei pe care eu vreau sa-i educ sunt deja pierduti, desi ei se considera fericiti si castigati.

Acum vreo cateva seri, la o ora destul de tarzie vreo cinci baieti, destul de sumar exchipati la cortex se "delectau" cu o "colega". Pustoiaica (intamplator mi-e si eleva), se amuza nespus la imbicilitatile obsecene perorate in gura mare de "baietii de baieti". Numarul cazurilor de acest gen e in crestere exponentiala! Cred ca e un plan "de la centru" de imbecilizare fortata. Auzeam ca vor sa inchida vreo cateva sute de scoli pentru ca nu au avize sanitare! Pai cine e de vina? Noi profesorii, elevii? Si apropos de elevi: ei ce vor face? Cu ce vor merge la zeci de km distanta unde va fi cea mai apropiata scoala "avizata", cand unii n-au nici 50 de bani sa-si ia un covrig? Vor ingrosa randurile analfabetilor, al delicventilor si al emigrantilor.

Si cu toate astea, unora ne e dor de scoala. Si cu toate astea, unii (putini, tot mai putini, atat din randul elevilor, cat si al profesorilor) se straduiesc sa mai faca ceva, sa mai miste ceva, sa mai tina lucrurile cat de cat normale, desi normalitatea de acum n-are nimic de-a face cu cea din dictionare!

Ne place ca sa ne numim idealisti pentru ca doar investim in scoala, ceilalti, "baietii destepti" ne rad in nas! Ei aduna roadele, ei trag foloasele, ei sunt adevaratele modele ale societatii!

MUNCESTE CAT MAI PUTIN, PROFITA CAT MAI MULT!

PIESA DE REZISTENTA - PINK FLOYD - Confortably numb, David Gilmour solo guitar

Si pentru ca tot mi-am intitulat ultimul articol "Psychedelic", va ofer ceva "de epoca"! Dupa mine (si nu numai) cel mai bun solo de chitara al tuturor timpurilor!

Psychedelic

Zilele trecute am observat o stare de delir a societatii. Multi bugetari (ca si mine) s-au aratat consternati primind fluturasul cu salariul amputat, desi de acest lucru fusesera avertizati ca se va petrece! Mi-aduc aminte ca acum ceva timp cand eu, impreuna cu alti colegi am cerut o greva inchegata si de durata, indreptata tocmai impotriva acestei masuri, cei mai multi s-au opus, sperand poate ca ei vor fi "ocrotiti" sau ca regimul va gasi forme de recompensare a obedientei lor!

Un alt exemplu: canicula de afara! Caldura insuportabila ( si vedem zilnic la stiri cate victime face) ar trebui sa indemne pe orcine nu e obligat sa iasa la ore de varf din casa, sa caute zonele cele mai racoroase, sa mearga la padure, la munte sau pur si simplu sa stea baricadat cu storurile trase! Lumea, in schimb, se inghesuie la mare unde nisipul e de neatins, apa marii clocoteste, iar asfaltul de contopeste cu talpile pantofilor si cauciucul anvelopelor. In acest "iad", parintii inconstienti isi cara si copiii, ignorand sfaturile meteorologilor de pericol al radiatiilor. Am avut un cosmar acum multi multi ani, in copilarie, in care imi aparea o forma de apocalipsa: datorita ploilor abundente, dealurile din jur se "scurgeau" efectiv la vale ingropand totul in noroi. Acum am o senzatie inversa: nu "apocalipsa" vine catre noi, ci noi ne bulucim spre apocalipsa! Ne aliniem rabdadori pe drumul catre mare, stam ore intregi in canicula, cu copiii dupa noi, fara aer conditionat, ca sa economisim benzina, ca oricum trebuie sa platim taxa de la Fetesti, ca sa ne prajim pe litoral sau ( pentru bugetari, la strand-uri) cand racoarea muntilor si a padurilor ar fi cu adevarat benefica.

Ma intreb cand vom iesi oare din acest delir, aceasta transa si vom lua deciizile adecvate momentului: vom protesta atunci cand se anunta masurile care ne afecteaza, in loc sa maraim dupa ce raul a fost comis, vom sta vara la umbra, iar iarna vom cauta caldura si nu invers cum facem acum!

Ne place sa privim peste gardul vecinilor, dar uram sa imitam gesturile lor sanatoase, pentru a nu le da satisfactie. Tot timpul alegem calea proprie, "originala" desi aceasta nu ne duce decat la dezastru.

Vreau totusi sa inchei cu o speranta: zilele trecute citeam in ziarul "Financiarul", versiunea on-line (si va dau si voua link-ul: http://www.financiarul.ro/2010/08/03/cum-salveaza-unesco-cetatile-dacice/) o veste care m-a bucurat enorm: UNESCO aloca sute de milioane de euro pentru restaurarea cetatilor dacice si includerea lor in circuitul turistic! Ar fi o adevarata minune, o mana cereasca! Si pentru ca aceasta intentie sa aiba si o finalitate fericita, ii rog pe onorabilii guvernanti sa nu atinga nimic, ar putea sa strice totul!

PIESA DE REZISTENTA - PHOENIX, In umbra marelui URSS

Si daca tot am acceptat mai sus ca suntem mai mult SLAVI (sau in orice caz alti migratori) decat daci sau romani, piesa de rezistenta de azi este despre pervertirea spiritului nostruin ultimele decenii, timp in care am devenit de nerecunoscut pentru cei .... plecati de-acasa si poate si pentru unii dintre noi cei de-aici!

Phoenix - In umbra marelui urs

Stau singur si ma-ntreb
De ce-am plecat de-acasa
Sa fie blestemul
De veacuri ce ne-apasa

Caci n-am gresit cu nimic
Doar cat am patimit
Hulit am fost fara rost
De cei ce i-am iubit

Apus peste apus
Ce iute trece timpul
Si zorile s-au dus
Ce rece bate vantul

Am asteptat infrigurat
Sa ma intorc 'napoi
M-ati judecat, condamnat,
Dar cine sunteti voi?

Caci timpul nostru s-a scurs
In umbra marelui urs
Dar ghearele v-au ramas
In orice-mbratisare
Astazi doare sarutul pe obraz

Dar dati-mi viata 'napoi
Ce-am risipit pentru voi
Uitand de tot si de doi ani de pribegie
Inc-o mie dulce-a mai ramas

Cazut-au frunzele
Le-a risipit furtuna
Unde-s sperantele?
N-a mai ramas niciuna

Un gand subit, nerostit
Ma-ncremeneste-n loc
Ce-am asteptat, ce-am visat
Nimic nu s-a schimbat

Dati-mi viata n-apoi
Ce-am risipit pentru voi
Uitand de tot si de voi
Prieteni de betie
Dintr-o mie cati au mai ramas

Si timpul vostru s-a scurs
La umbra marelui urs
Dar ghearele v-au ramas
In orice-mbratisare
Astazï doare sarutul pe obraz