Amintiri "post-mortem"- part. II

La spital mi-au aplicat 3 copci la cap foarte repede astfel ca am reusit sa ma intorc cu ambulanta acasa (se fapt la petrecere). Ideea e ca ei nu stiau nimic de mine, de unde am dedus ca am stat ceva timp inconstient in  masina, iar la intoarcerea lor de la Primarie, eu inca nu fusesem scos, altfel af fi observat vanzoleala acolo.
Saracii, au lasat balta tot si au stat mai mult cu mine. Pe masura ce se apropia dimineata imi faceam tot mai multe griji, de fapt aceleasi, dar inflamate exponential: care va fi reactia alor mei, a proprietarului masinii, etc etc.
Pe la 9 dimineata am mers la politie, am semnat procesul verbal si m-am intors sa vad ce fac cu masina. Aceasta arata groaznic: partea stanga era lovita ff tare din izbitura cu pomul. Toata lumea se mira cum am scapat numai cu atat mai ales ca daunele erau doar pe partea cu volanul, deci pe locul unde statusem eu. Am reusit s-o duc la cineva in curte, unde urma sa stea o zi doua pana trecea perioada cu sarbatorile. Proprietarul si parintii ma sunau in disperare si intr-un final a trebuit sa le raspund. Culmea ca tipul de la care o luasem trebuia sa ajunga la Bucuresti urgent, asa ca spre a-i mai domoli furia (care a fost enorma, nu va spun), a trebuit sa-i angajez un taxi. Parintii au suportat destul de bine socul, bucurandu-se ca am scapat cu viata.
Prima lectie care am primit-o in toata aceasta perioada este ca nu trebuie niciodata sa pui la indoiala prietenia unor oameni. De multe ori noi spunem: "da, imi e prieten, dar daca as da de vreun necaz, nici nu m-ar mai cunoaste". Ei bine, eu am spus asa si Dumnezeu chiar mi-a dat acest necaz sa vad de fapt ca am foarte multi prieteni: tipul cu nunta m-a ajutat enorm, la demontat, la transport, mi-a fost sprijin moral. Ma duceam ff des pe la el si ma incuraja. Si au mai fost si altii... Cosmarul a durat luni bune. Nu aveam bani sa fac ca reparatiile sa mearga mai repede, asa ca a trebuit sa suport chiar amenintari cu moartea din partea individului pagubit.
Totusi exista o vorba: "Dumnezeu nu-ti da mai mult decat poti suporta". Astfel, pe langa prietenii numerosi si minunati pe care i-am redescoperit, am obtinut o bursa de studii pe problematica holocaustului la Universitatea Babes-Bolyai din Cluj, insemnand cateva saptamani de training-uri cu profesori romani si straini si o vizita de documentare la Memorialul holocaustului de la Auschwitz (Polonia). In mai cand ma aflam la Cluj, am primit vestea ca am  fost admis si la Institutul de la Yad-Vashem (Ierusalim).
Pana atunci am reusit sa repar masina, s-o vopsesc s-o echipez. Arata mult mai bine decat mi-o daduse proprietarul. Scarbit de amenintarile lui am decis sa fac o treaba buna, chiar daca m-a costat mult mai mult decat facea de fapt. Stiam ca daca acum voi trisa, putea urma o lectie mult mai dura, poate chiar fatala.
Am acceptat chiar sa-i facem inspectia tehnica la un service autorizat ca sa se convinga clar ca totul e in regula. Am ignorat asa-zisele sfaturi ale unor persoane care ma invatau sa nu-i repar nimic, sa ma dea in judecata si alte d-astea....
Stiam ca lectia pe care am primit-o a reprezentat atat o pedeapsa pentru pacatele adunate pana atunci, dar si un semn, un semn ca e timpul sa schimb ceva in viata mea, sa fac mai mult si mai bine. Accidentul cu pricina m-a schimbat profund. Acum il pot considera o binecuvantare.  Faptul ca puteam sa mor si m-am ales cu o simpla  zgaraietura, m-a facut sa-mi dau seama cat de usor e sa inchei conturile. Eu n-am simtit nimic in acel moment. Ma gandesc la cei care mor: multi sunt senini, in momentul ala nu mai simt nimic, chiar daca au zacut luni in sir de cancer! Moartea vine ca o eliberare. Daca pana atunci avusesem destule temeri despre moarte, ca disparitie fizica, acum aceasta frica disparuse. In schimb aparuse o alta cu mult mai puternica: cum iesim din aceasta viata, cum ne incheiem aceste conturi, pe plus sau pe minus. Cum vom pasi dincolo? Senini, pentru ca avem "tema facuta" pentru ca am dus o existenta model, sau infricosati, pentru mizerile din trecutul nostru care ne bantuie?
Ma consider de multe ori fericit ca am putut vedea aceste lucruri, acesta alternativa. Ma doare insa ca uit destul de des ce-am invatat atunci si continui pacatuind, sa adun multe bile negre.