Motivare pentru absenta: Am fost tacut pe blog atata vreme tocmai pentru ca am considerat ca nu prea mai intereseaza pe nimeni postările mele şi continui să cred asta, deoarece nu am primit niciun mesaj care să mă indemne să reaiau această îndeletnicire. Totuşi, revin în seara asta pentru că nu mă pot abţine să comentez evenimentele care ne-au inundat de 3 săptămâni încoace.
Acum vreo două seri parcurgeam drumul de la soră-mea spre casă (vreo 300 de metri) şi îmi îngheţaseră maţele de frig când m-a curpins brusc ruşinea: eu dârdâiam de ici până colea în timp ce nişte oameni absolut minunaţi tremurau zi de zi în Piaţa Universităţii preluând cu un curaj supraomenesc problemele întregii societăţi, ţinute sub capac timp de 20 de ani şi hotărâţi să reziste până la capăt.
Acum vreo şapte luni, apărea în revista România Culturală o intervenţie de-a mea în cadrul Şcolii de Vară de la Sighet pe problematica comunismului. Acolo spuneam ca mi-e ruşine că nu fac suficient de mult pentru elevii mei pentru ca ei să devină OAMENI şi-mi dau seama că există o fractură între ceea ce noi predăm la şcoală şi atitudinea sobră, demnă, impozantă chiar şi cea umilă, servilă faţă de oameni şi vremuri pe care o avem în societate.
http://www.romaniaculturala.ro/articol.php?cod=16931
Am stat si m-am gandit că dacă elevul ne-ar vedea pe stradă cum ne comportăm în faţa unui grangure d-ăsta răsărit din neant cu veleităţi de mare aspirant politic (am văzut chestii d-astea pe la unele serbări şi festivităţi şcolare şi m-au scandalizat profund), ar fi foarte contrariat de lipsa noastră de verticalitate.
În seara cu gerul cumplit de care vorbeam, am avut această revelaţie a duplicităţii mele şi nu pentru că aş face temenele în faţa lui X-ulescu sau Ţ-uleanu, ci pentru că în loc să fiu în piaţă lângă semenii mei, prefer să le ţin pumnii din faţa televizorului şi să nu cedeze ei înaintea guvernului.
Am găsit atunci răspunsul la o întrebare care mă framânta de mult: unde sunt cel 90% de nemulţumiţi de regimul actual, când pe unde trec nu se vaită nimeni, ba din contră toţi îşi umplu sacoşile prin supermarket-uri şi râgâie a mici şi bere la terase? Răspunsul e: stau ca mine la televizor, se dau cocoşi la căldură şi aşteaptă ca o mână de oameni să le facă dreptate ca apoi să iasă şi ei, triumfalişti şi să clameze paternitatea schimbării.
Daca acum 22 de ani, imediat după revoluţie, neînvăţaţi cu libertatea, ceream să vină din nou cineva să ne înveţe ce-avem de făcut (adică ne doream un comunism cu burta plină şi fără Ceauşescu) acum aşteptăm ca alţii să ceară drepturi şi în numele nostru a celor comozi şi friguroşi.
Mi închipui pe ăia de înjurau în casă cu talonul în mână că nu-ţi mai puteau înmatricula maşina din cauza taxei exorbitante cum s-au bucurat când au vazut că unii prin miezul Bucureştiului au pus pe tapet şi chestia asta şi culmea - chiar s-a rezolvat! Dacă ar mai striga-o şi pe aia cu "să ne bage lumină pe scară" ar fi perfect! Adică uite că se mai găseşte unul care să mă reprezinte şi pe mine şi să sufere în frig şi foame şi pentru binele meu. Suntem un popor de "muşte la arat" ca în celebra fabulă. Ne place să stăm la căldură, să nu ne obosim şi să ne vină totul pe tavă. Acum 50 de ani aşteptam să vină americanii şă să ne scape de Dej şi Ana Pauker, iar acum să vină lumea în piaţă şi să ne scape de Boc şi Udrea.
Când vom avea curajul sau "ne vom face timp" noi cei 90% de nemulţumiţi să ieşim măcar 10 secunde în poarta casei şi să strigăm "nu-mi mai place", "nu mai suport", luaţi-vă găleţile inapoi" etc? Să vadă "cine trebuie" că nu ne vom mai vinde iar pentru un pix şi o umbrelă?
Probabil, nu prea curand!
Şi mi-e ruşine pentru asta! Mi-e ruşine că deşi greşim foarte des, a început să ne placă, astfel că fie nu mai recunoaştem eroarea, fie ne sperie schimbarea, indreptarea...
Acum vreo două seri parcurgeam drumul de la soră-mea spre casă (vreo 300 de metri) şi îmi îngheţaseră maţele de frig când m-a curpins brusc ruşinea: eu dârdâiam de ici până colea în timp ce nişte oameni absolut minunaţi tremurau zi de zi în Piaţa Universităţii preluând cu un curaj supraomenesc problemele întregii societăţi, ţinute sub capac timp de 20 de ani şi hotărâţi să reziste până la capăt.
Acum vreo şapte luni, apărea în revista România Culturală o intervenţie de-a mea în cadrul Şcolii de Vară de la Sighet pe problematica comunismului. Acolo spuneam ca mi-e ruşine că nu fac suficient de mult pentru elevii mei pentru ca ei să devină OAMENI şi-mi dau seama că există o fractură între ceea ce noi predăm la şcoală şi atitudinea sobră, demnă, impozantă chiar şi cea umilă, servilă faţă de oameni şi vremuri pe care o avem în societate.
http://www.romaniaculturala.ro/articol.php?cod=16931
Am stat si m-am gandit că dacă elevul ne-ar vedea pe stradă cum ne comportăm în faţa unui grangure d-ăsta răsărit din neant cu veleităţi de mare aspirant politic (am văzut chestii d-astea pe la unele serbări şi festivităţi şcolare şi m-au scandalizat profund), ar fi foarte contrariat de lipsa noastră de verticalitate.
În seara cu gerul cumplit de care vorbeam, am avut această revelaţie a duplicităţii mele şi nu pentru că aş face temenele în faţa lui X-ulescu sau Ţ-uleanu, ci pentru că în loc să fiu în piaţă lângă semenii mei, prefer să le ţin pumnii din faţa televizorului şi să nu cedeze ei înaintea guvernului.
Am găsit atunci răspunsul la o întrebare care mă framânta de mult: unde sunt cel 90% de nemulţumiţi de regimul actual, când pe unde trec nu se vaită nimeni, ba din contră toţi îşi umplu sacoşile prin supermarket-uri şi râgâie a mici şi bere la terase? Răspunsul e: stau ca mine la televizor, se dau cocoşi la căldură şi aşteaptă ca o mână de oameni să le facă dreptate ca apoi să iasă şi ei, triumfalişti şi să clameze paternitatea schimbării.
Daca acum 22 de ani, imediat după revoluţie, neînvăţaţi cu libertatea, ceream să vină din nou cineva să ne înveţe ce-avem de făcut (adică ne doream un comunism cu burta plină şi fără Ceauşescu) acum aşteptăm ca alţii să ceară drepturi şi în numele nostru a celor comozi şi friguroşi.
Mi închipui pe ăia de înjurau în casă cu talonul în mână că nu-ţi mai puteau înmatricula maşina din cauza taxei exorbitante cum s-au bucurat când au vazut că unii prin miezul Bucureştiului au pus pe tapet şi chestia asta şi culmea - chiar s-a rezolvat! Dacă ar mai striga-o şi pe aia cu "să ne bage lumină pe scară" ar fi perfect! Adică uite că se mai găseşte unul care să mă reprezinte şi pe mine şi să sufere în frig şi foame şi pentru binele meu. Suntem un popor de "muşte la arat" ca în celebra fabulă. Ne place să stăm la căldură, să nu ne obosim şi să ne vină totul pe tavă. Acum 50 de ani aşteptam să vină americanii şă să ne scape de Dej şi Ana Pauker, iar acum să vină lumea în piaţă şi să ne scape de Boc şi Udrea.
Când vom avea curajul sau "ne vom face timp" noi cei 90% de nemulţumiţi să ieşim măcar 10 secunde în poarta casei şi să strigăm "nu-mi mai place", "nu mai suport", luaţi-vă găleţile inapoi" etc? Să vadă "cine trebuie" că nu ne vom mai vinde iar pentru un pix şi o umbrelă?
Probabil, nu prea curand!
Şi mi-e ruşine pentru asta! Mi-e ruşine că deşi greşim foarte des, a început să ne placă, astfel că fie nu mai recunoaştem eroarea, fie ne sperie schimbarea, indreptarea...
Alecu Donici - Musca
RăspundețiȘtergere"De la arat un plug
Venea încet spre casa
Si, la un bou pe jug,
O musca se-asezase.
Iar ei, spre-ntâmpinare,
O alta musca-n zbor
Îi face întrebare:
— De unde, draga sor’?
— Si mai întrebi de unde!
Ei musca îi raspunde
C-un aer suparat.
Au nu pricepi ce facem?
Nu vezi ca noi ne-ntoarcem
Din câmp, de la arat!
Spre lauda desarta
Multi zic: noi am lucrat,
Când ei lucreaza-n fapta,
Ca musca la arat."
Nu intervin doar ca sa va dau dreptate, pentru ca asta nu ar rezolva nimic, desi aveti mare dreptate. Ceea ce as vrea sa sublieniez este chiar ultima parte a mesajului dumneavoastra. Nu e pentru a justifica o atitudine si cu siguranta nu o generalizez. Foarte multi dintre noi sunt comozi si gasesc scuza pentru comoditate in alte treburi "mai importante" decat a iesi in strada sau a merge la vot. O alta categorie se complace cu situatia in care se gaseste, pentru ca orice schimbare s-ar realiza in structura guvernamentala ar aduce oameni care impartasesc viziuni similare cu cei actuali. Si mai sunt cei, printre care ma numar, desi cum spuneam nu ma laud sau nu incerc sa justific atitudinea mea, chiar nu sunt mandra de ea, care se tem de anarhie. Ne e teama de tot ce e nesigur, haotic, dezorganizat si in final asta ne face sa ne fie teama sa ne spunem parerea.
RăspundețiȘtergereCe mi se pare mai trist este ca dupa ce au evitat toate protestele impotriva guvernului, a taxelor etc. exista acum oameni care ies in strada pentru internet, ca in final asta este libertatea care li se ia. Nu spun ca nu trebuie sa ne opunem ACTA, dar e pacat de oamenii care au iesit in strada pentru alte valori, ce ne reprezinta pe toti.
Nu stiu cati vor citi acest comentariu, dar daca au vazut celebra masca reprezentand anarhia si libertatea tot mai des saptamanile astea, ar fi bine sa vada si filmul V for Vendeta. Acolo se transmite un mesaj foarte important: Nu oamenii trebuie sa se teama de guvern, ci guvernul de oamenii sai!