Regret enorm ca nu există o mişcare civică în Topoloveni. Mă găndesc că şi aici ca şi în restul ţării 99% din populaţie e scârbită de PDL şi de actualul regim, dar nu se manifestă… Mi-ar fi plăcut să văd şi aici oameni pe stradă în timpul fenomenului „Piaţa Universităţii – 2012”, dar nu s-a întâmplat. Cu toate astea, nu acesta e principalul motiv pentru care regret lipsa civismului local, ci acea campanie desfăşurată acum vreo două săptămâni în multe oraşe din ţară şi dedicată luptei împotriva avorturilor. De multe ori am vrut să scriu despre această crimă numită avort, dar niciodată nu am găsit răgazul necesar. Campania respectivă, amploarea fenomenului, dar mai ales apropierea sărbătorilor de Paşti, mă fac să vă povestesc întâmplare de acum câţiva ani care mi-a întărit convingerea asupra stării de animalitate la care au ajuns unii semeni de-ai noştri pe care cu multă îngăduinţă îi numim oameni. Acţiunea se petrecea prin 2002 la un „cazan”, acel loc minunat unde tot românu’ face ţuică. Eu cu taică-miu eram la “aparat” când pe la miezul nopţii ne pomenim cu o femeie mai în vârstă, cam de-o seamă cu cea pe care patronul o lăsase să ne contabilizeze producţia. Asta nouă şi-a motivat sosirea printr-o insomnie teribilă, dar mă tem că mai degrabă pofta de alcool a făcut-o să ne viziteze la acea oră târzie. Cert e că cele două s-au întreţinut până dimineaţă, făcând din când în când apel şi la “lingură” (pentru cine nu ştie, lingura foloseşte la degustatul ţuicii proaspete). De la un moment dat au luat-o de-a dreptul “prin coceni” vorbind despre tot felul de obcenităţi într-o manieră enervant-comică şi oprindu-se la subiectul articolului de faţă avorturile. Deşi nu mai ţineam de mult firul discuţiei am fost “trezit” de o întrebare de-a dreptul scabroasă atât prin răspunsul urmărit, dar mai ales prin modalitatea infectă, ordinară şi total lipsită de suflet, de umanitate, în care a formulat-o şi i-a adresat-o celeilalte:
- Dar d-ăia fără ochi câţi ai avut?
- 25!
În momentul respectiv mi s-a făcut rău la propriu. Cele două chicoteau satanic, fără ruşine şi fără conştiinţă. Nu-mi mai amintesc continuarea dialogului, dar cu siguranţă şi cealaltă care pusese întrebarea s-a lăudat cu crimele ei. Mi-a rămas însă adânc întipărit în cortex oroarea resimţită faţă de aceste femei care făcuseră avorturi pe bandă, într-o perioadă în care acest lucru era cu desăvârşire interzis, nu mai spun imoral. Copiii pe care ele îi procreaseră, îi considerau asemenea unor pui de câine sau de pisică, „fără ochi” până la 9 zile şi ca şi aceste biete animale, buni de sufocat în pungă sau dat pe gârlă atunci când vin prea mulţi sau nedorit. Le cunoşteam bine pe cele două femei i până atunci avusesem o părere neutră despre ele, dar din momentul acela le-am văzut ca pe ceva diabolic. Acele femei îşi cresc acum nepoţii după ce mai devreme şi-au crescut copiii. Ce educaţie le dau? De fapt cam ştiu pentru ca văd zilnic la mulţi tineri din jur. Sexul e considerat ceva firesc chiar şi de la vârste fragede, fetele îşi povestesc în mod cotidian aventurile celor din anturaj, iar de abstinenţă nici nu mai poate fi vorba. Nici măcar în post. Dureros este că unele, în urma unor astfel de distracţii, rămân însărcinate şi se descotorosesc rapid de aceste „consecinţe nedorite”, aceste suflete „fără ochi” şi fără nume. Ne mirăm că suntem mai puţini cu 4 milioane decât în ’89, că populaţia ţării e îmbătrânită, că nu ne mai revenim dintr-o criză şi când reuşim să vedem un pic soarele vin tot felul de catastrofe de la căderi masive de zăpadă, inundaţii, cutremure, epidemii, etc. Câţi dintre noi ne-am pus problema că pentru toate astea suntem vinovaţi doar noi care ne ucidem copiii de dragul unor aşa-zise plăceri, că lipsa noastră de de ruşine, educaţie creştină, de moralitate, de conştiinţă, ne-a adus pe marginea prăpastiei, în pragul Apocalipsei? Probabil prea puţini şi în orice caz nu cei mai vinovaţi.
Să spunem aceste lucruri mai des şi mai tare şi poate cineva va auzi, iar odată cu salvarea unui copil, va veni cu siguranţă şi salvarea noastră, a fiecăruia.
- Dar d-ăia fără ochi câţi ai avut?
- 25!
În momentul respectiv mi s-a făcut rău la propriu. Cele două chicoteau satanic, fără ruşine şi fără conştiinţă. Nu-mi mai amintesc continuarea dialogului, dar cu siguranţă şi cealaltă care pusese întrebarea s-a lăudat cu crimele ei. Mi-a rămas însă adânc întipărit în cortex oroarea resimţită faţă de aceste femei care făcuseră avorturi pe bandă, într-o perioadă în care acest lucru era cu desăvârşire interzis, nu mai spun imoral. Copiii pe care ele îi procreaseră, îi considerau asemenea unor pui de câine sau de pisică, „fără ochi” până la 9 zile şi ca şi aceste biete animale, buni de sufocat în pungă sau dat pe gârlă atunci când vin prea mulţi sau nedorit. Le cunoşteam bine pe cele două femei i până atunci avusesem o părere neutră despre ele, dar din momentul acela le-am văzut ca pe ceva diabolic. Acele femei îşi cresc acum nepoţii după ce mai devreme şi-au crescut copiii. Ce educaţie le dau? De fapt cam ştiu pentru ca văd zilnic la mulţi tineri din jur. Sexul e considerat ceva firesc chiar şi de la vârste fragede, fetele îşi povestesc în mod cotidian aventurile celor din anturaj, iar de abstinenţă nici nu mai poate fi vorba. Nici măcar în post. Dureros este că unele, în urma unor astfel de distracţii, rămân însărcinate şi se descotorosesc rapid de aceste „consecinţe nedorite”, aceste suflete „fără ochi” şi fără nume. Ne mirăm că suntem mai puţini cu 4 milioane decât în ’89, că populaţia ţării e îmbătrânită, că nu ne mai revenim dintr-o criză şi când reuşim să vedem un pic soarele vin tot felul de catastrofe de la căderi masive de zăpadă, inundaţii, cutremure, epidemii, etc. Câţi dintre noi ne-am pus problema că pentru toate astea suntem vinovaţi doar noi care ne ucidem copiii de dragul unor aşa-zise plăceri, că lipsa noastră de de ruşine, educaţie creştină, de moralitate, de conştiinţă, ne-a adus pe marginea prăpastiei, în pragul Apocalipsei? Probabil prea puţini şi în orice caz nu cei mai vinovaţi.
Să spunem aceste lucruri mai des şi mai tare şi poate cineva va auzi, iar odată cu salvarea unui copil, va veni cu siguranţă şi salvarea noastră, a fiecăruia.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu