La scurta vreme dupa nastere, dupa cum se prezinta autorul, puştiul da semne de precocitate exagerata, crescand intr-un an cat altii in zece! Eu zic ca Ispirescu, nu l-a diagnosticat corect pe Fat-Frumos. Acesta de fapt avea Hutchinson-Gilford Progeria Syndrome, adica boala imbatranirii rapide. E stiut ca persoanele cu aceasta maladie nu traiesc mai mult de 17 ani. Asa se explica de ce odrasla imperiala, l-a varsta de 15 ani, deja batrana, s-a panicat si i-a cerut lui tătâne-sau sa-i dea ce-i promisese pe vremea cand era sugar. Vazand ca imparatul a uitat unde a pus cadoul promis, Fat-Frumos se ofera sa-si-l caute singur. In acest scop reconditioneaza calul si armele din tineretea tatalui si pleaca la drum. Tema cu armasarul nazdravan apare in multe basme populare.
Dupa mine, calul este de fapt eroul multor basme romanesti si nu numai. El este inzestrat cu aripi (desi nu-l cheama Pegasus), mananca jararic si vorbeste! Eu cred ca era extraterestru, dar nu am inca o confirmare de la NASA. Calul il sfatuieste pe Fat-Frumos in tot ceea ce face! Poate ca singura calitate extraordinara a printului este ca a avut bunul simt sa asculte aproape tot timpul de cal, ceea ce, la preocuparile lui mentale, e demn de apreciat. Cu ajutorul calului, Fat-Frumos scapa de ghionoaie, scorpie, padurea fiarelor si ajunge in Imparatia Tineretii fara Batranete si a Vietii fara de Moarte. Aici este acceptat imediat "din plictiseala". Eu cred ca autorul se inseala din nou: daca zanele se plictiseau "de moarte" (desi nu cunosteau sensul ultimului termen) puteau invita un muritor mai spiritual, nu pe acest tanar increzut si plicticos. Zanele ii dau mana libera sa umble peste tot cu exceptia Vaii Plangerii. Probabil ca cele trei i-au explicat astuia de vreo cateva ori si hotarul era bine delimitat, insa el tot n-a bagat la cap. Intr-o zi, alergand dupa un iepure (macar sa fi ales un animal mai acatarii) trece in Valea Plangerii si-si aduce aminte de ma-sa si de tac-su. Sigur calul n-a fost cu el acolo, altfel nu l-ar fi lasat sa-si piarda mintile pentru un rozator. Criticii pun hotararea printului de a se intoarce acasa, pe seama unor sentimente nobile, "de afectiune" si "atasament" fata de "dragii sai parinti". Aiurea! Pai daca ii erau asa de dragi n-ar fi plecat atunci cand acestia impreuna cu toti curtenii l-au implorat sa ramana langa ei!
Ultima parte a basmului constituie o antiteza clara intre om si cal. Calul se detaseaza clar de Fătu' (cred ca era Gabriel Fătu, ala cu farsele de pe OTV) prin inteligenta si predictie, in timp ce printul se afunda tot mai mult in prostie. Trecand prin lumea unde alta data domnisera Scorpia si Ghionoaia si vede un peisaj total schimbat, Fat Frumos trebuia sa-si dea seama ca a trecut infinit mai mult timp decat l-au lasat zanele sa vada, iar la hohotele de ras ale oamenilor, care se socau cand el povestea de luptele duse cu cativa ani in urma pe acolo, deoarece pe acele animale fantastice, ei le considerau simple povesti vechi de milenii, trebuia sa inteleaga ca, in aceste conditii, ai lui sunt morti de mult si sa faca cale intoarsa!
Boala din copilarie, Progeria ii revine, fapt ce-l inspaimanta pe cal stiind ca isi va pierde stapanul (daca nu va muri de moarte buna, atunci, cu siguranta va cadea din inaltul cerului, nemaiputand tine fraiele).
In sfarsit, cei doi ajung acasa si gasesc totul ruina. Calul face cale intoarsa si, pana la proba contrarie, avem convingerea ca el a dobandit nemurirea, in timp de "personajul principal" rascoleste printre caramizi, in cautarea vreunei informatii despre decesul parintilor sau a vreunui testament, o punga cu bani, un card doldora, ceva!
In loc de toate acestea, da peste umbra mortii sale, de care fugise toata viata si care arata la fel de deplorabil ca si el. Moartea ii spune ca "o secunda daca ar fi mai intarziat, s-ar fi sfarsit si ea", fapt ce s-ar traduce drept ghinion curat! Pai judecati si dvs: daca bidiviul ar fi zburat, sa zicem cu a 4-a la relanti, Fat- Frumos ar fi ajuns dupa decesul de inanitie al mortii sale! Asa, a venit "prea devreme". Concluzia mea ar fi: DE LA INTALNIREA CU DESTINUL NU INTARZIE NIMENI NICIODATA!
ar fi multe de zis . in primul rand cand postati o chestie sa o terminati ca ne faceti curiosi, tot ce contine mai multe parti merge postata mai repede .... acum trecem la basm ... toti eroiii din basme sunt batrani la 17 ani tocami ca ei cresc intrun an cat 10 si la 10 ani arata ca la 100 .... de ce se intoarce acasa ? e simplu: ca sa vada ce mail-uri are, bani de tigari, bautura, si droguri nu mai avea si de ce se gandea la parinti ca taicaso era bo$$-ul el era capul mafiei ( prentru cine stie " doar capul" ) ... cat despre chestiile supranaturale din basm nu exista ... acu daac zic o chesti o sa imi sara toti critici literaturii in cap dar asta e ... avem de aface cu un narator-personaj si acesta este tocami eroul nostru' ( nu putea fi ala care ia bataie) si cum vam zis e drogat si are hanucinatii asta e toata magia dintr-un basm
RăspundețiȘtergereAvem de invatat mult de la un cal din asta. Se pare ca spre deosebire de om e in stare sa gandeasca, si nu doar sa urmeze sfaturi sau chiar ordine. Chiar si resemnarea lui Fat-Frumos e tipica pentru omul de astazi - e mai usor sa accepti ce ti se da decat sa lupti pentru ceea ce vrei cu adevarat, cu atat mai mult cu cat nu dispui de aparatul mental necesar sa iti dai seama ce vrei. Si tocmai faptul ca omul de ASTAZI este asa dovedeste ca nu suntem "bolnavi" din nastere ci mai degraba ca am fost imbolnaviti prin educatie si prin propria ignoranta (toti vor sa urce in caruta, dar putini se gandesc la cine o trage, la drum, la adevarata destinatie). Poate daca mancam niste jaratec...
RăspundețiȘtergereDomnule profesor iata ca ati facut discipoli :))care va si intrec in stil, ca in gramatica au enorm de multe lipsuri. Faceti, va rog, si aici ceva, poate ii ajutati sa invete lb romana.
RăspundețiȘtergereOriginal text by Anca Gruia:
"Bine v-am regasit, dragii mei cititori, pentru azi va propun un anticomentariu la poezia care ne-a marcat copilaria si pe care acum as dori sa o analizez din pricina ideilor traznite care mi au venit in minte in timp ce eram la baie.
In primul rand as dori sa va reamintesc , daca nu stiati deja, versurile poeziei. Ele suna cam asa:
Catelus cu parul cret,
Fura rata din cotet
Si se jura ca nu fura,
Si l-am prins cu rata-n gura.
Acestea sunt versurile, acum sa facem o scurta analiza a textului.In primul rand obsevam ca autorul din popor nu prea s-a obosit in a face multe versuri , strofe etc, intrucat stia ca in 4 randuri surprinde cateva trasaturi bine definite pe atunci si chiar si mai bine definite acum din trasaturile poporului roman!
Sa luam fiecare vers , incepem cu 'Catelus cu parul cret' inca din primul vers autorul doreste sa atraga atentia asupra faptasului care este 'catelul' insa acesta specifica faptul ca este cret, o trasatura care nu ar trebui sa o neglijam v-om reveni asupra ei indata. "
continuarea textului :
RăspundețiȘtergere"Concentrandu-ne asupra celui de al doilea vers observam ca acest 'catel' care mai este si cret pe deasupra, mosteneste de undeva din popor o prima si de folos trasatura a romanului si anume obiceiul de a sparli intrucat catelul nostru 'Fura rata din cotet' , de unde deducem ca o fura de la vecinu sau de la altcineva ca doar nu fura rata din cotetul de langa casa lui nu? Din moment ce catelul nostru cu parul cret care fura rata din cotetul vecinului(element nespecificat in poezie )este prins asupra faptului incepe sa se jure ca nu o fura defapt , de unde deducem o alta trasatura a poporului nostru, si anume minciuna, nu numai atunci cand suntem neprinsi ci mai ales atunci cand suntem prinsi asupra faptului incepem sa ne 'juram' pe mama, pe tata, pe familia mea, si alte persoane dragi noua, nu stiu daca a-ti recunoscut deja comportamentul dar cred ca va este foarte familiar. Cum catelul nostru cret care fura ratele din cotet inca isi sustine nevinovatia latrand ca nu el fura rata, jurandu-se in continuare pe mama lui cateaua, pa tacso, catelul, si pe toti membrii familiei lui de patrupede inzestrate cu harul tuturor romanilor adica Sparlitul, autorul se hotaraste sa traga linie si sa finalizeze toata povestea prin versul ' si l-am prins cu rata-n gura' de unde deducem o noua trasatura a poporului roman,si anume rapida resemnare,justitiarul care l-a surprins pe faptas cu rata -n gura nu numai ca nu incearca sa o ia inapoi, dar se resemneaza si accepta faptul ca acum catelul este cu rata in gura, si va pleca sa-si hraneasca familia care il asteapta undeva printr-un cort, asezat strategic langa vreo curte cu si mai multe rate! Analizand putin comportamentul ratei observam un comportament specific unora dintre noi..rata nu da semne ca s-ar opune rapirii. si pe toata durata desfasurarii actiuni aceasta nu zice nici 'mac',de unde deducem inca o trasatura a poporului roman si anume cu toate ca suntem constienti ca ni se face o nedreptate, nu suntem in stare sa ne sustinem punctul de vedere,intr-un final rata cred ca moare din moment ce catelul sta cu ea in gura,si pleca fericit pentru a o sacrifica!
Poezia s-a pastrat bine in mintea mea si ar trebui sa ne gandim cateodata ce ascund anumite versuri, autorul fiind unul popular(adica din popor) a transmis mesajul oarecum printre versuri ,daca ar mai trai i-as spune ca a avut dreptate in totalitate , si ca in ziua de azi ca si pe vremuri se intalnesc peste tot nu numai catei care latra si fura rate, ci acum sau mai modernizat in curand 'cateii' au inceput sa fure nu numai bmw , posete, ceasuri , ci si din pensii si salari au inceput sa mai fure, si cateodata cand ii surprindem asupra faptului incep si ei ca si catelul cu pricina sa latre si sa se jure ca nu fura!Iar noi ne resemnam si mergem mai departe..Ia ganditi-va nu am dreptate?
Pana data viitoare va las sa reflectati si sa ma injurati!"