Pittis spunea ca cel mai important semn ca exista Dumnezeu este CONSTIINTA, altfel ce ar reprezenta acea voce interioara care ne mustra de fiecare data cand gresim sau acea bucurie pe care o simtim cand facem cuiva bine, desi acel bine inseamna de multe ori consumul resurselor proprii. Argumentul mi s-a parut extrem de elocvent. Perioada anilor '90, asa cum am spus in alt articol mai demult, a fost una de cautari, de oscilatii intre bunul simt si educatia acumulate in perioada comunista si lipsa oricarei prejudecati, a tupeului desantat. Aveai posibilitatea sa-l cauti pe Dumnezeu sau sa-l negi, de data asta fara a fi obligat de vreo dictatura. Fata de dispretul negationistilor, utilizarea CONSTIINTEI pentru afirmarea Divinitatii mi s-a parut ce-a mai la indemana arma. Mi-am dat seama ca nu ma insel cativa ani mai tarziu cand, aflat cu elevii intr-o excursie la manastirea Cetateni, un calugar le-a explicat elevilor ca au obligatia sa-si ingrijeasca si sa-si asculte CONSTIINTA, pentru ca ea ii invata ce e bine si ce e rau. Refuzul comunicarii cu Vocea Divinitatii, face ca, in timp ea sa ne vorbeasca tot mai rar si tot mai palid, pana dispare cu totul. M-am gandit cum ajunge o persoana, dintr-un asasin accidental intr-un criminal cu sange rece. Astfel, cred ca orice om sufera enorm daca ucide involuntar pe cineva (intr-un accident sau alte circumstante) chiar daca justitia si societatea il absolva. E posibil ca toata viata sa nu se ierte pentru aceasta fapta chiar daca restul au facut-o! Cine nu te lasa sa uiti, sa te ierti, cine iti aduce mereu flash-uri asupra acelei crime, pe care numai providenta nefericita a facut sa o comiti? Raspunsul meu: CONSTIINTA! Altii insa care nu au "auzul foarte fin" refuza sa se aplece asupra ecoului intern si dau mai multa ascultare vocilor din afara, care-l consoleaza, ii spun sa nu se mai chinuie, eventual ca victima si-a meritat soarta, era "un nenorocit care a cautat-o cu lumanarea". Amintirea se sterge rapid. Data viitoare cand sunt pusi din nou in eventualitatea unei crime, decid mult mai usor "pro" pentru ca si-amintesc ca prima data n-au simtit aproape nimic, n-au auzit nimic, deci nu va fi durere, remuscare. Apoi vine si mai usor a 3-a crima, si apoi a 4-a, etc. Cel care traieste cu trauma unei crime toata viata desi justitia umana l-a absolvit, inseamna ca se teme de ceva mult superior, de justitia suprema aplicata de Dumnezeu. In cazul celalalt, criminalul fara mustrari de CONSTIINTA, evident ca nu se teme nici de Dumnezeu, pentru ca il neaga, dar mai mult decat atat, nu se teme nici de inchisoare, pentru ca altfel n-ar mai repeta aceste atrocitati. Un om fara CONSTIINTA nu se teme de nimic si tocmai din acest motiv e extrem de periculos, petru ca lipsa CONSTIINTEI sugruma orice pledoarie "pro bene".
Multi dintre elevii mei, carora le-am predat cultura civica in clasa a 7-a isi aduc aminte ca, in a doua lectie, intitulata "Persoana", le spuneam trasaturile fundamentale ale fiintei umane: CONSTIINTA, demnitate si unicitate ( aspectul fizic, mental si cultural). Manualul ne invata ca ultimele doua trasaturi se regasesc si la animale. si un caine are demnitate, refuzand sa faca anumite lucruri pe care stapanul sau altcineva i le impune. Intrebare finala a lectiei mele era: Daca singura trasatura care ii separa pe oameni de animale este CONSTIINTA (adica legatura cu Dumnezeu, asa cum am spus mai sus), ce se intampla cu cei care si-o pierd (ignorand-o de fiecare data cand le vorbeste)? Copiii raspundeau in cor: OMUL devine ANIMAL!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu